CONSULTAȚII JURIDICE GRATUITE PENTRU MEMBRII FILIALEI

  • Consiliul Teritorial de Conducere al Filialei Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România, întrunit în şedinţă ordinară în data de 22 septembrie 2020, a aprobat ca începând cu data de 1 octombrie 2020 membri Filialei Sibiu Vâlcea a O.A.R. să beneficieze de consultație juridică gratuită pe probleme profesionale, susținută de avocatul filialei dna. av. Roxana Banciu.
AM NEVOIE DE UN ARHITECT
  
Pentru a găsi arhitectul de care aveți nevoie, vă rugăm accesați linkurile de mai jos.


*Interfața permite căutarea în funcție de preferințe. 

Întâlnirea nr. 1 / 2019

Arhitectonic - conferință profesională pentru arhitecți, Nr.1/2019, 31 ianuarie 2019

 

ArhitecTonic [1] – conferință profesională pentru arhitecți

Nr. 1/2019 – 31.01.2019, Sibiu

Eveniment deschis tuturor membrilor filialelor OAR Sibiu-Vâlcea, OAR Hunedoara și OAR Alba

În data de 31 ianuarie 2019, OAR Filiala Sibiu-Vâlcea a organizat prima dintre cele 8 conferințe profesionale ArhitecTonic programate pentru acest an conform calendarului afișat pe site-ul Filialei.

La eveniment au participat 59 de arhitecți, membri ai OAR Filiala Sibiu Vâlcea și ai filialelor OAR partenere -  Hunedoara și Alba, dar și membri ai Filialelor teritoriale Muntenia Vest, Timiș și București.

Conferința a fost structurată pe trei module principale:

  1. Primul, parte integrantă a programului de pregătire a arhitecților stagiari, i-a avut ca invitați pe arh. Johannes Bertleff și arh. Liviu Zăgan, membri ai Comisiei Naționale de Acordare a Dreptului de Semnătură a OAR, prezenți la întâlnire pentru a răspunde stagiarilor la întrebările de clarificare privind misiunile arhitectului parcurgerea acestora în timpul stagiului trebuind să fie demonstrată prin proiectele prezentate la examenul de acordare a dreptului de semnătură. Prezentarea procesului prin care au fost elaborate a facilitat o mai bună înțelegere a misiunilor, putând fi mai ușor integrate în practică. Un alt subiect prezentat a fost Sistemul de informații asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectură (SIC) - o aplicație care permite estimarea volumului mediu de muncă necesar pentru realizarea unui proiect de arhitectură, ce va facilita ofertarea proiectelor, atât a celor rezidențiale, cât și a celor publice.
  2. Al doilea modul al conferinței, constând în vizita pe șantierul de restaurare și reabilitare a Catedralei Evanghelice din Sibiu (Piața Huet, FN; proiect finanțat pe fonduri europene; autor proiect arh. Mihai Țucă) a dat ocazia, atât stagiarilor cât celorlalți membri interesați, să vizualizeze stadiul fizic al execuției proiectului care se întinde pe patru ani, să afle de la proiectant problemele și dificultățile unei intervenții pe monument istoric atât în faza de planificare, cât mai ales în faza de implementare, cu multitudinea de lucrări neprevăzute. Proiectantul a expus și problematica bugetării corecte și a constrângerilor bugetare ulterioare, impuse de finanțator, cu impact direct asupra implementării integrale sau parțiale a proiectului. S-au putut vedea parțial și rezultatele cercetării arheologice, intervențiile pe partea structurală, cât și etapele anterioare de execuție. În finalul vizitei, participanții au putut urca în turnul bisericii, cel de-al doilea cel mai înalt turn cu clopot din Transilvania și cel mai înalt din oraș (73 m), pentru a se bucura de o panoramă superbă a Sibiului.
  3. Cel de al treilea modul, dedicat dezbaterii unui subiect de interes pentru membrii Filialei, a reunit, la aceeași masă de discuții, arhitecți și reprezentanți ai tuturor instituțiilor implicate în procesul de autorizare a lucrărilor de construire pentru a dezbate criteriile de apreciere a conformității Planului de situație necesar emiterii autorizației de construire conform Legii nr. 50/1991 - Anexa 1.

Dintre reprezentanții instituțiilor relevante invitate au participat dna arh. Ioana Urdea - Arhitect Șef Primăria Municipiului Sibiu, dl. urb. Paul Mureșan – Iuga - Șef Serviciu Urbanism Primăria Municipiului Sibiu, dl. arh. Gheorghe Pătrașcu - Președinte Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, dl. ing. Traian Negrita - Șef Birou Înregistrare Sistematică la OCPI, dl. arh. Marius Teodorescu - Inspector în construcții ISC Sibiu, dna arh. Mădălina Mutu - inspector arhitect Primăria Municipiului Orăștie, dl. av. Marius Vulcan - avocat OAR Filiala Sibiu-Vâlcea, întâlnirea fiind moderată de dl. arh. Mihai Țucă, vicepreședinte OAR Filiala Sibiu-Vâlcea.

Concluzii ale dezbaterii profesionale pe tema Planului de situație necesar emiterii autorizației de construire conform Legii nr. 50/1991 - Anexa 1

În cadrul conferinței a avut loc și o prezentare susținută de către partenerul de eveniment, CAPAROL.

Partener al conferințelor ArhitecTonic: AMBIENT S.A.

         

 

[1] “ArhitecTonic”  -  serie de întâlniri de dialog profesional inițiate de Filială în 2016


Galerie foto

share on