Grigore Ionescu

- arhitect teoretician si practician apreciat, profesor emerit, membru al Academiei Române

“Inzestrarii artistice i-au corespuns modestia si cinstea care formau originalitatea acestui caracter. Cea mai buna parte a generatiei sale se cuvine sa fie reprezentata prin amintirea sa.” - Andrei Pippidi, Dilema veche nr. 397

Tatal sau era sef de gara. Tânarul Grigore s-a nascut in 1904 in localitatea Floresti, din judetul Prahova. A urmat cursurile Facultatii de Arhitectura de la Bucuresti, apoi ca bursier pe cele ale Scolii Române de la Roma in perioada 1931-1933. Tot de atunci sunt lucrarea despre bisericile din Ravenna si prieteniile sale de-o viata cu D.M. Pippidi, M. Berza, Richard Bordenache, N. Cucu si Sefan Bals.

Activitatea sa de arhitect proiectant se concentreaza in perioada 1935-1950, când a lucrat la mai multe dotari publice in principal in domeniul medical, printre care sanatorii la Bârnova si Toria, spitalul de pediatrie Emilia Irza (eroina a clasei muncitoare, decedata in 1945 dupa o manifestatie comunista) - acum Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Alfred Rusescu“, o scoala de infirmerie la Bucuresti, centre sanitare si bai la Vaslui si Sighetul Marmatiei.

In cadrul Facultatii de Arhitectura, a fost profesor si a infiintat in 1951 catedra de Istoria Arhitecturii, care in 1970 a fuzionat cu catedra de Teoria Arhitecturii. Din 1998 catedra acorda Premiul Grigore Ionescu celui mai bun proiect de restaurare. A fost decan in perioada 1944-1952.

Numele sau este strâns legat de protejarea patrimoniului si studiul istoriei arhitecturii. A publicat prima lucrare ampla care trateaza istoria arhitecturii pe intreg teritoriul României, “Istoria arhitecturii românesti”, si numeroase studii tematice: “Bucuresti - Ghid istoric si artistic”, “Curtea de Arges, istoria orasului prin minunile lui”, “Byzance et l'architecture religeuse en Roumanie”, “Arhitectura populara româneasca” si altele.

A fost primul semnatar (din cinci) al Memoriului din decembrie 1984 care incerca sa impiedice distrugerea Vacarestilor. La reinfiintarea Comisiei Monumentelor Istorice in 1990 a fost invitat sa o prezideze, in semn de recunostinta pentru activitatea lui in domeniul patrimoniului. A fost membru al Institutului International al Castelelor.

Violonist fiind, in tinerete a facut critica muzicala sub pseudonimul Ivan Jales, iar in ultimii ani de viata a tradus poezie. A murit in 1992.

Text de arh.-urb. Maria Cristina Gavozdea

Surse biografice:

• Andrei Pippidi, Grigore Ionescu, strada si omul, revista Dilema Veche nr. 397, 22-28 septembrie 2011, https://dilemaveche.ro/
• Georgiana Ivan, Grigore Ionescu, Centrul Cultural Meta, http://www.metacult.ro/
• Grigore Ionescu, Arhitectura si confort, manuscrisul emisiunii radio din 1936, https://arhitectura-1906.ro/

Articol publicat în Turnul Sfatului

• Category Title

Ionescu Grigore

Sanatoriul „Toria al Crucii Rosii” (1935-1938), Ciuc, Covasna - perspectiva

Sanatoriul „Toria al Crucii Rosii” (1935-1938), Ciuc, Covasna - perspectiva

anatoriul „Toria al Crucii Rosii” (1935-1938), Ciuc, Covasna - planuri

Spitalul de copii _Emilia Irza_, acum Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Alfred Ruses

Pasaj inferior sub gara Ploiesti - perspectiva, sursa metacult_ro_

Pasaj inferior sub gara Ploiesti - perspectiva, sursa metacult_ro

Pasaj inferior sub gara Ploiesti - sectiune, sursa metacult_ro

Arhitecatura pe teritoriul României - de-a lungul veacurilor

Arhitectura populara in România

Arhitectura populara româneasca